Pr. Anton Moraru s-a născut la 13 noiembrie 1956 la Gârleni - Bacău, din părinţii Petrea şi Anica. A absolvit Şcoala Generală de 8 clase în anul 1970 la Gârleni (Racila), Liceul Teoretic Real "Matematică-Fizică" din Buhuşi în anul 1975, Şcoala de Cantori în anul 1976 la Iaşi şi Institutul Teologic "Sfântul Iosif" din Iaşi în anul 1983. Între anii 1976 şi 1977 a făcut stagiul militar. A fost sfinţit preot la 29 iunie 1983 la Iaşi de către ep. Iakab Antal. A activat ca vicar la Hălăuceşti (1 august 1983 - 1 august 1985), Luizi-Călugăra (1 august 1985 - 1 ianuarie 1987), Bucureşti-Bărăţia (1 ianuarie 1987 - 1 august 1987), Luizi-Călugăra (1 august 1987 - 1 august 1988), Nisiporeşti (1 august 1988 - 1 februarie 1989), Piatra Neamţ (1 februarie 1989 - 1 august 1990), paroh la Băluşeşti (1 septembrie 1990 - 1 august 1996), Sascut Sat (1 august 1996 - 1 august 2001), Şcheia (1 august 2001 - 15 ianuarie 2014).